Lansarea oficială a lui Samsung Galaxy Fold era iniţial programată pentru sfârşitul lunii aprilie, moment precedat de oferirea mai multor unităţi de test către presa din Statele Unite. Rezultatele testării primului telefon cu ecran pliabil de la Samsung s-au dovedit a fi catastrofale, mai multe unităţi fiind stricate din varii motive, cu şi fără vina utilizatorilor. Acest lucru a dus la amânarea pe termen nedeterminat a lansării, însă Samsung a anunţat acum că vom vedea acest model într-o variantă „reparată” foarte curând.
Se pare că cinci luni au fost de ajuns pentru a corecta problemele de design pe care Galaxy Fold le-a întâmpinat, întrucât noua lansare a telefonului este programată pentru luna septembrie. Acest lucru înseamnă că nu vom vedea Galaxy Fold alături de Galaxy Note10 la lansarea noii serii de phablet-uri de la New York şi totodată să vedem telefonul pe piaţă în aceeaşi lună cu principalul său rival: Huawei Mate X.
Reparaţiile hardware ale design-ului au fost destul de importante. Se pare că Samsung a trebuit să extindă folia de protecţie, care face parte din ansamblul display-ului flexibil, până după marginile ecranului vizibil, pentru a face îndepărtarea lui mai grea. Apoi a acoperit marginile de jos şi de sus ale display-ului care erau expuse în jurul zonei de pliere, pentru a împiedica pătrunderea obiectelor străine sub display. Alte îmbunătăţiri au necesitat includerea unor straturi metalice sub display, pentru a-i îmbunătăţi rezistenţa, în timp ce spaţiul dintre balama şi corpul telefonului a fost micşorat.
Cele câteva luni în plus de dezvoltare au adus şi un alt avantaj, de care se vor bucura cel mai mult utilizatorii Galaxy Fold. Mai multe aplicaţii au putut fi optimizate pentru utilizarea pe ecranul mare, în timp ce altele au primit funcţia de „continuitate”, putând transfera aplicaţia de pe ecranul mic frontal, pe cel pliabil de la interior.
Samsung Galaxy Fold este acum supus ultimelor teste de performanţă şi rezistenţă şi urmează să ajungă pe piaţă în septembrie doar în anumite pieţe. Nu este clar care sunt acestea, însă SUA va fi cu siguranţă una dintre cele principale. Samsung a promis mai multe detalii precum ţările în care va fi disponibil la lansare, cât şi o dată de lansare mai exactă, mai aproape de momentul mult aşteptat.