Xperia XZ4 ar putea fi primul smartphone Sony cu sistem triple camera

28.11.2018
Xperia XZ4 ar putea fi primul smartphone Sony cu sistem triple camera

Echipat cu un ecran de 6.5” nedecupat la partea de sus,  Xperia XZ4 iese în evidenţă prin dimensiunile sale apreciabile şi carcasa din sticlă. Însă designul pare mai degrabă Împrumutat de la un smartphone lansat în anul 2017, aspecte cum ar fi ornamentul camerei foto şi liniile carcasei fiind cu cel puţin un pas în urma competiţiei.

Cu dimensiuni 166.9 x 72.4 x 8.2 mm, Xperia XZ4 va încăpea cu oarecare dificultate în buzunar, însă asta nu-i va deranja pe utilizatorii deja obişnuiţi cu produse din categoria phablet-urilor.

Aşteptat să fie dezvăluit ediţia MWC 2019, Sony Xperia XZ4 vine echipat cu un senzor de amprente montat pe lateralul carcasei, evitat în trecut de majoritatea producătorilor din pricina eficienţei reduse a funcţie de scanare. Acesta ar putea fi integrat cu tasta Power, combinând apăsarea acesteia cu activare funcţiei de autentificare biometrică.

Alături de ecranul cu rată de aspect 21:9, principalul atu pentru Sony Xperia XZ4 este sistemul triple camera performant. Probabil că Sony nu va omite nici funcţia de recunoaştere facială, spaţiul lăsat deasupra ecranului fiind suficient pentru includerea unui senzor performant.

Cu aspect mai degrabă retro şi ecran plat, noul flagship Sony ar putea concura modelul iPhone XS Max, de asemenea echipat cu un ecran de 6.5”. Din păcate, pentru specificaţii detaliate şi preţul la vânzare mai avem ceva timp de aşteptat.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult