A trecut destul de mult timp de când am auzit despre Yota Phone. La finalul anului trecut el era prezentat sub formă de concept, iar la MWC 2013 el a putut fi văzut de un număr redus de jurnalişti. Producătorul rus l-a lansat însă oficial ieri şi l-a pus în vânzare, iar specificaţiile iniţiale au fost confirmate. El oferă un ecran principal de 4.3” în faţă, iar pe spate se găseşte unul de tip e-ink, despre care ştim că are un consum infim. Mai jos găsiţi o listă cu principalele specificaţii ale smartphone-ului Yota.
Ideea care stă la baza telefonului este foarte bună, iar producătorul speră să fie copiată şi de alţi. De multe ori vrei doar să citeşti ştirile, fără să fii neapărat interesat de imagini. Aici intră în scenă ecranul e-ink, cu un consum foarte mic. Acesta nu este însă tactil. Pentru controlul prin gesturi, zona de sub ecranul de pe spate este sensibilă la atingere. De asemenea, există un gest prin care informaţia de pe ecranul principal poate fi mutată pe cel din spate.
Pentru un smartphone lansat pe piaţă la final de 2013, chipset-ul lui Yota Phone este uşor depăşit. El va oferi însă performanţe specifice segmentului mainstream. Deşi perspectiva de-a putea citi fără a consuma serios bateria pare foarte bună, dimensiunile ecranului e-ink sunt puţin cam reduse, în comparaţie cu un ebook reader clasic. Din fericire, acest ecran poate fi folosit şi pentru afişarea notificărilor, putând astfel să citeşti SMS-urile primite fără să ridici telefonul de pe masă.
Pentru că ecranul de pe spate avea prioritate, amplasarea camerei foto reprezintă un compromis. Ea se află într-un colţ din partea inferioară a carcasei. Din pozele oficiale, smartphone-ul va fi oferit cu carcasă albă sau neagră. El costă 500 € şi va putea fi comandat iniţial în cinci ţări. Numărul acestora va creşte cu încă şase începând din ianuarie.