ZTE anunţă Axon M, un smartphone cu două display-uri Full HD

18.10.2017
ZTE anunţă Axon M, un smartphone cu două display-uri Full HD

După mai multe săptămâni de la primele veşti despre un smartphone cu două ecrane de la ZTE, compania chineză a anunţat în mod oficial noul Axon M. Acesta este un smartphone cu hardware destul de puternic, echipat cu două ecrane, care pot fi folosite în mai multe moduri. Deşi acest dispozitiv nu va fi potrivit pentru oricine, cei care îşi doresc să poată realiza mai multe lucruri în acelaşi timp pe dispozitivele mobile vor aprecia cu siguranţă capabilităţile lui Axon M.

Conceptul unul smartphone cu două ecrane nu este tocmai nou, diverse concepte cu design „clamshell” fiind realizate în trecut, iar companii precum Kyocera sau NEC au şi lansat astfel de produse pe piaţă. Axon M încearcă însă o abordare nouă: în loc să ofere două ecrane suprapuse atunci când dispozitivul este „închis”, ecranul secundar se rabatează pe spatele dispozitivului, putând utiliza telefonul în mod „clasic” atunci când nu este necesar mai mult spaţiu de lucru.

Practic, Axon M duce conceptul „split screen” la un nou nivel. Poţi opta să foloseşti telefonul normal, poţi opta să rulezi câte o aplicaţie pe fiecare ecran (chiar şi mai multe entităţi ale aceleiaşi aplicaţii), sau poţi extinde conţinutul pe ambele ecrane, pentru a simula un soi de „mod tabletă”. Utilizarea unui browser alături de YouTube sau Facebook poate fi astfel o realitate şi pe smartphone, ceva ce putea fi realizat în trecut doar pe tablete sau computere.

Hardware-ul lui Axon M de la ZTE nu este tocmai impresionant, însă este destul de puternic pentru a oferi o experienţă de utilizare de calitate, chiar şi în situaţii de multitasking. Avem două ecrane Full HD cu diagonală de 5,2”, un chipset Snapdragon 821, modelul de top de anul trecut, 4 GB memorie Ram, o camer[ de 20 megapixeli (singura disponibilă, care poate fi folosită şi pe post de cameră frontală) şi un acumulator de 3.180 mAh. Probabil că autonomia nu va fi punctul forte al acestui dispozitiv, având în vedere nevoia de a alimenta două ecrane cu o baterie „normală”. Desigur, în termeni de dimensiuni, telefonul este unul dintre cele mai groase de pe piaţă, cu 12,1 mm în grosime, în timp ce greutatea atinge 230 de grame.

Lansarea va avea loc momentan în două regiuni, în Statele Unite şi Japonia, unde va fi disponibil de la operatorii AT&T şi Docomo. Preţul este însă pe măsura unui dispozitiv „de nişă” cu hardware puternic: 725 de dolari.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult