În curând: televizoare 3D fără ochelari sau restricţii de vizibilitate

Nintendo 3DS, prima
consolă de jocuri cu ecran 3D care nu necesită ochelari este
abia lansată şi deja o tehnologie 3D superioară ameninţă să o
arunce în lada cu vechituri.

Descoperirea unui grup de cercetători de la divizia
Media Lab a institutului MIT promite să relanseze moda
televizoarelor 3D de dimensiuni mari, eliminând majoritatea
limitărilor specifice tehnologiilor utilizate în prezent.

Denumită HR3D, noua tehnologie abordează
într-un mod fundamental diferit principiul de funcţionare al
ecranelor 3D, facilitând obţinerea unor unghiuri de vizibilitate
superioare, care permit vizionarea imaginilor 3D de mai
mulţi utilizatori simultan, fără ca aceştia să aibă nevoie
de ochelari speciali.

Principiul de funcţionare utilizat permite menţinerea efectului
3D chiar şi atunci când rotim ecranul în mod portret, iar autonomia
bateriei este îmbunătăţită fără a compromite luminozitatea imaginii
sau rezoluţia de lucru.

Principala problemă cu ecranele 3D actuale este faptul că pentru
o experienţă convingătoare perspectiva pe care o avem asupra unui
obiect 3D ar trebui să se schimbe pe măsură ce ne mişcăm în raport
cu acesta. Asta înseamnă că pentru o experienţă 3D completă,
ecranul 3D ar trebui să ofere imagini din mai multe
perspective diferite, vizibile în funcţie de poziţia în
care se află fiecare spectator.

Ecranele cu tehnologie
parralax-barrier, cum este şi cel folosit de consola
Nintendo 3DS, afişează imagini prin aplicarea alternantă a
filtrului de polarizare a imaginii, astfel încât grupurile de
pixeli ce compun ecranul generează imagini vizibile din unghiuri
uşor diferite, separate suficient cât să poată fi observate de
numai unul dintre ochi. Adăugarea de noi perspective pentru
imaginile 3D afişate pe ecran poate fi făcută numai prin divizarea
suplimentară a grupurilor de pixeli, reducând calitatea imaginii şi
micşorând totodată unghiurile de vizibilitate.

Sistemul inventat la MIT foloseşte un ecran cu două
straturi de cristale lichide. În loc de a diviza ecranul
în benzi verticale, diferenţiate prin aplicarea unui filtru de
polarizare alternant, stratul superior de pixeli creează efectul 3D
prin generarea unui tipar personalizat, aplicat peste imaginea
generată dedesubt de către primul strat de pixeli.

În cazul ideal, imaginea compusă de cele două ecrane LCD
suprapuse se aseamănă perfect cu originalul, iar efectul 3D este
dat de miile de fante create între cele două imagini, orientate
astfel încât să urmeze conturul obiectelor din imagine.

Adăugarea mai multor perspective pentru imaginile 3D afişate
presupune doar modificarea tiparului în care sunt dispuse fantele
din imagine, procedeu care nu duce la degradarea luminozităţii sau
a unghiurilor de vizibilitate. Deoarece fantele din imagine sunt
orientate în numeroase direcţii, iluzia 3D poate fi
menţinută indiferent de unghiul din care privim ecranul,
orientat pe verticală sau orizontală.

Conform cercetătorilor de la Media Lab, dacă un dispozitiv cum
este consola Nintendo 3DS ar folosi un ecran HR3D,
autonomia bateriei ar fi mai bună deoarece
transparenţa acestuia permite utilizarea unei surse de lumină mai
slabă pentru atingerea aceluiaşi nivel de luminozitate. De asemenea
efectul 3D şi-ar menţine consistenţa indiferent de orientarea
ecranului.