Samsung Electronics a prezentat, la CES 2018, un televizor modular uriaş, cu diagonala ecranului de 370 de centimetri. Probabil compania l-a numit „The Wall” deoarece este atât de mare.
Televizorul foloseşte o tehnologie numită MicroLED, care beneficiază de multe dintre avantajele oferite de OLED. Fiecare LED microscopic emite propria lumină, de aceea nu este necesar un panou pentru iluminarea din spate. Mai mult, această tehnologie este capabilă să reproducă nuanţe intense de negru şi să ofere o luminozitate mare.
Potrivit companiei, The Wall este modular, iar acest lucru le permite clienţilor să aleagă dimensiunea dorită a afişajului. Poate fi construit un ecran care să acopere un zid întreg sau unul mai mic pentru sufragerie. Compania nu a oferit prea multe detalii despre această caracteristică.
„Dispunând de un design modular, fără ramă, The Wall permite utilizatorilor să îşi personalizeze dimensiunea şi forma televizorului pentru a se potrivi nevoilor lor. Ecranul se poate configura pentru a fi utilizat în diferite scopuri, putând transforma orice perete într-un hub de afişaj”, potrivit unui comunicat al companiei.
Cei care au văzut televizorul la CES spun că spaţiile dintre module sunt greu de observat cu ochiul liber atunci când ecranul este oprit, dar nu sunt vizibile atunci când televizorul este pornit.
Deocamdată, The Wall este un concept, dar compania plănuieşte să îl introducă în producţie.