Biki, drona subacvatică care înoată ca un peşte şi filmează la calitate 4K

Autor: Adrian Popa 26.05.2017

Biki este o dronă subacvatică care înoată la fel ca un peşte real, mişcându-şi coada. Dispozitivul poate fi controlat prin intermediul aplicaţiei dedicate pentru smartphone.

 

Drona este capabilă să filmeze sup apă la calitate 4K şi nu sperie vietăţile marine, datorită designului similar cu forma unui peşte.

 

Adâncimea maximă la care poate fi folosită drona este de 60 de metri, iar viteza maximă pe care o poate atinge este de 1,8 Km/h. Camera cu care este echipat dispozitivul are stabilizare optică, iar capacitatea de stocare internă este de 32 GB.

Biki costă 600 de dolari, iar proiectul a fost finanţat cu succes pe platforma Kickstarter.